-FILE DE CARTE- Strigarea robiei

,,După multă vreme, împăratul Egiptului a murit; şi copiii lui Israel gemeau încă din pricina robiei şi scoteau strigăte deznădăjduite. Strigătele acestea, pe care li le smulgea robia,
s-au suit până la Dumnezeu.´´(Exod 2:23)

Trăim cu impresia că robia sufletului nostru în marea păcatului nu face nici un sunet. Asuprirea păcatului în viața noastră împotriva scopului pentru care am fost creați ne face sufletul să geamă, mut pentru noi, dar în strigăt deznădăjduit pentru auzul lui Dumnezeu. Doar firea noastră crede că totul e bine și nu avem nevoie de nimic, dar sufletul tânjește după Dumnezeu, căci e suflarea Lui, e parte din El și la El vrea să se întoarcă.

Strigătele smulse din robia păcatului se suie la Dumnezeu iar în viața noastră ele se transpun în lucruri și evenimente pe care le vedem ca fiind normale, dar ele ascund de fapt realitatea robiei.
Te-ai gândit vreodată că nu îți ajunge timpul? Muncești de dimineața până seara într-o alergare nebună și nu mai ai timp de nimic.   Numărăm orele unei zile și nu ne mai ajung,  se scurtează timpul de rugăciune, timpul închinat pentru Dumnezeu devine tot mai puțin iar noi suntem copleșiți de muncă care nu aduce nici un rod  Domnului Isus.

Când peste Egipt s-a ridicat un alt împărat, care nu cunoscuse pe Iosif, acesta era întruchiparea asupritorului pentru poporul Israel.   Suntem și noi asupriți de o ,,întruchipare” prin munci grele, o viață amară ca să nu mai avem timp pentru Dumnezeu. Umblarea poporului Israel cu Domnul era în ochii Faraonului o umblare după năluci, așa cum mulți zic astăzi același lucru:
,,Să se dea mult de lucru oamenilor acestora, ca să aibă de lucru şi să nu mai umble după năluci.”( Exod 1:9)
Ori de câte ori vei încerca să faci ceva pentru Dumnezeu, cineva te va împiedica , prin muncă, vorbe, jigniri…

Să nu credem că ieșirea din mâna asupritorului e ușoară, dar Dumnezeu e mai tare, asta nu trebuie să uităm.  Dumnezeu are soluții pentru fiecare robie din care ne izbăvește, căci scopul Său este să ne ducă în țara promisă :

,,Acum însă am auzit gemetele copiilor lui Israel, pe care-i ţin egiptenii în robie, (…)De aceea, spune copiilor lui Israel: ‘ Eu sunt Domnul. Eu vă voi izbăvi din muncile cu care vă apasă egiptenii, vă voi izbăvi din robia lor şi vă voi scăpa cu braţ întins şi cu mari judecăţi.7Vă voi lua ca popor al Meu; Eu voi fi Dumnezeul vostru şi veţi cunoaşte că Eu, Domnul, Dumnezeul vostru, vă izbăvesc de muncile cu care vă apasă egiptenii.8Eu vă voi duce în ţara pe care am jurat că o voi da lui Avraam, lui Isaac şi lui Iacov; Eu vă voi da-o în stăpânire; Eu, Domnul.’ ( Exod 6: 5-8)

Robia în care suntem prinși și deznădejdea noastră ne poate face să nu putem asculta glasul celui care ne vorbește despre această izbăvire, așa cum au făcut și israeliții atunci, dar Dumnezeu are mereu un plan .  În Egipt a făcut mai întâi semne și minuni.  Și noi le vedem acestea în fiecare zi a vieții noastre dar totuși le trecem cu vederea.  Dumnezeu întinde mâna spre noi și ne trimite pe Fiul Său , ca oricine crede în El să nu piară ci să aibă viață veșnică.

Dumnezeu a scos poporul din Egipt prin ,,mari judecăți”: ,,Apoi Îmi voi întinde* mâna asupra Egiptului şi voi scoate din ţara Egiptului oştile Mele, pe poporul Meu, pe copiii lui Israel, prin** mari judecăţi”- Exod 7:4

Acum,  toată judecata a dat-o Fiului…

În strâmtorarea lor ei au strigat către Domnul,  tu către cine strigi?

 

Publicitate

– FILE DE CARTE -Strigarea împotrivitoare

Ne naștem într-o familie pe care nu o cerem, nu o cunoaștem dinainte, dar care a fost aleasă de El, Dumnezeul Creator, pentru creșterea noastră atât fizică cât și spirituală. Ar trebui ca acest lucru să ne facă să privim cu încredere această alegere ca fiind cea mai bună, pentru că e alegerea Lui. Dar de cele mai multe ori suntem împotrivitori acestui lucru. Ceva nu ne place, ceva nu e ca a altora, ceva mai trebuie…Și așa este. Doar că percepția ,,plăcerii” este greșită. Ne raportăm la ceea ce vedem cu ochii, la imaginea din această lume, fără a ne oglindi în oglinda Lui: Biblia.
Nu am știut de ce nu avem privilegiul de a ne naște într-o familie creștină de la început, dar pe parcurs am înțeles că e vorba de alegere. Nu te naști, te faci creștin.
Trăim într-un zbucium, râvnind după ceva care să umple un gol, un gol în care înghesuim ambiții, vise deșarte, plăceri de o clipă, alergări, minciună. Le presărăm cu lacrimi și suspine, nu de părere de rău, doar pentru a motiva că am făcut tot ce se putea ca să ne fie bine. Ne învârtim într-un cerc și suntem prinși atât de tare încât nu ne dăm seama că suntem falimentari, lipsiți de soluții care să nu ne mai întoarcă în același punct. Am auzit de Dumnezeu în diverse locuri și ocazii dar am crezut că e bine să fim ponderați, e bine să știm că Este, El are treaba Lui, noi pe a noastră…nu e timp de prozelism. Ce-i aia să te rogi, să plângi, să strigi către El?
Păcatul se adună și ne învăluie treptat, nici nu ne dăm seama cum am ajuns să nu mai putem vărsa lacrimi. Ascultăm o minciună ce spune că am devenit ,,tari”, suntem maturi, suportăm mai bine problemele vieții. Și incepem să gustăm mai mult din păcat, că e la modă, că toți fac la fel, e ,,cool”, e în ,,trend”. Ce urmează? Ne ascundem de Dumnezeu ca Adam și Eva (Genesa 3:8 ,,s-au ascuns de Fața Domnului Dumnezeu”). Adam a ascultat de glasul nevestei, pe când Eva a fost înșelată de cel mai strălucitor înger. Se poate cântari vina? Nu. Dumnezeu i-a văzut uniți unul cu celălalt, neascultarea e tot neascultare, păcatul e tot păcat. Au fost împiedicați atunci să-și întindă mâna să ia din pomul vieții, nu pentru că Dumnezeu nu ar fi vrut de atunci să trăim veșnic, ci pentru că suntem atât de nebuni fără El încât am fi avut convingerea că e meritul nostru. El ne dă cu plăcere împărăția, dar L-a costat. Și ne va costa și pe noi. Omul a fost făcut după asemănarea lui Dumnezeu (Genesa 5:1) dar Adam a născut un fiu după chipul și asemănarea lui (Genesa 5:3). Umblarea cu Dumnezeu înseamnă ascultare de ceea ce El poruncește, o umblare între cei din vremea în care suntem. Noe a umblat cu Dumnezeu într-o vreme când:
,,răutatea omului era mare pe pământ, și toate întocmirile gândurilor din inima lui erau îndreptate în fiecare zi numai spre rău” (Genesa 6:5),
,,pământul era stricat înaintea Lui Dumnezeu, pământul era plin de silnicie” (Genesa 6:11).
Era diferit față de vremurile care le trăim? Nu.
Dumnezeu găsește soluția salvării: construirea corabiei. Era o poruncă dar rămâne o alegere a lui Noe, inclusiv intrarea în ea. O alegere de a intra în corabie, el și casa lui, pecetluită de un legământ al lui Dumnezeu cu Noe, că va scăpa cu siguranță. Noi nu putem promite nimic lui Dumnezeu, vom sta în picioare în urma unei alegeri dar vom avea viață datorită legământului Său. Viața păcătoasă din care ne cere Dumnezeu să ieșim ne aduce într-o dependență de El ce are o promisiune: ne va face un nume mare și vom fi o binecuvântare, așa cum a promis lui Avraam (Genesa 12:1). Dumnezeu nu ascunde de noi planul Lui cu privire la acest pământ, L-a descoperit prin Fiul Său Isus Hristos. Acea întrebare cu Sine Însuși din Genesa 18:17 o spune și acum: ,,Să ascund Eu oare de (…) ce am să fac?”
Nu vrei să zică așa cum a zis lui Avraam: ,,Căci Eu îl cunosc și știu că are să poruncească fiilor lui și casei lui să țină Calea Domnului, făcând ce este drept și bine”( Genesa 18:19)? Care este alegerea mea când știu că mi-a zis, am să poruncesc eu casei mele, copiilor mei să se țină de Calea Domnului, făcând ce este drept și bine? Ce fac cu mine? Ce fac cu ei? Intru în ,,corabie”?
Acum am să-ți scriu despre prima strigare: strigarea împotrivitoare. E cea împotriva mea, a ta, a tuturor. E strigătul pentru nelegiuirea și păcatul făcut și nerezolvat care este nespus de greu:
,, Strigătul împotriva (…) s-a mărit, și păcatul lor într-adevăr este nespus de greu. De aceea Mă voi pogorî acum să văd dacă în adevăr au lucrat în totul după zvonul venit până la Mine; și dacă nu va fi așa, voi ști.” ( Genesa 18:20-21)
Înainte de alte strigări, aceasta se aude înaintea tronului lui Dumnezeu. De multe ori avem impresia că dacă nu ne vede nimeni, suntem corecți, nu ne învinovățește nimeni, nu știe nimeni. Ar trebui să știm că ,,zvonul” este colectat de martorii nevăzuți și ajunge la El. Zvonul se mărește în fiecare zi, păcatul se mărește nespus de greu, chiar dacă noi avem impresia că totul e bine, Dumnezeu în bunatatea Lui a coborât și s-a întrupat in Isus Hristos să-ți spună ce să faci. Plata păcatului este moartea, orice am fi facut noi sau vrem să facem nu ne putem răscumpăra singuri din felul nostru deșert de viețuire. Dumnezeu L-a dat pe Fiul Său să moară în locul meu și al tău, El e corabia pe care trebuie să o alegem. Lucrarea e făcută și terminată, noi trebuie doar să alegem să intrăm în ea și să rămânem în ea. Păcatul va striga mereu să ne acuze, dar sângele Lui Isus ne curățește de orice păcat, El a hotărât să ne ierte:
„Eu voi vesti hotărârea Lui” – zice Unsul – „Domnul Mi-a zis: „Tu eşti Fiul Meu! Astăzi Te-am născut.” (Psalmul 2:7).
,,(…) şi sângele lui Isus Hristos, Fiul Lui, ne curăţă de orice păcat.´´ (1Ioan 1:7).
Există soluție….

Dumnezeu ne scoate din Egiptul păcatului așa cum a scos poporul Israel, căci el aude și strigarea robiei a sufletului tău.

(va urma)

Început…

Ne propunem la fiecare început de an o nouă schimbare …

Înțelegem în inima noastră că anul care tocmai s-a scurs din viața noastră nu a fost la standardul lui Dumnezeu iar Duhul Lui ne descoperă ineficiența acțiunilor noastre firești și efectele neascultării.

Cele mai multe întrebări le pun la sfârșit de an, cea mai mare frământare începe la gândul rodului adus în anul care a trecut…

31 decembrie 2016– un telefon, o voce tristă la capătul celălalt, un eveniment la care nu te aștepți. Tatăl meu era în drum spre spital într-o ambulanță. Căzuse pe stradă, se lovise la cap destul de rău. O voce pierdută, un sentiment că lucrurile sunt grave, o stare în care observi neputința omului în fața destinului. Alerg grăbită spre spital, simt că inima îmi bate să sară din piept, strig către El și cer ajutorul:  ,,Nu , nu poate pleca deja…am nevoie de el, trebuie Să faci ceva, nu poate pleca nemântuit.” Frământare și durere, agonie de gânduri care invadează mintea îngrijorată…

,,Ce faci? ” – aud vocea Lui…Repet în minte desfășurarea evenimentelor, încercând să-I explic de ce mă frământ.

,,Știu tot. Oprește-te!”

Simt pacea și liniștea Lui care mă înconjoară și îmi invadează duhul și sufletul meu.

Înțeleg.

Las totul în mâna Lui și am siguranța că Duhul Lui va lucra prin trupul meu pentru mântuirea sufletului unui fiu rătăcitor. Căci asta era. Mama lui murise în Domnul, o femeie evlavioasă care și-a trăit viața în temere de Domnul.  În anul 1932 mergea împreună cu tatăl său la adunări în Cluj cu căruța.

A crescut în învățătura sănătoasă dar fără să o aplice. Sau o aplica după bunul plac, făcând o religie proprie  după reguli personale , nu după Scriptură.

Știam că citea Scriptura pe ascuns, cunoștințele avute din ea erau mult peste un nivel mediu . Multe discuții la întâlnirile noastre de o cafea aveau ca subiect evenimentele biblice, iar după-amiaza aceea de 31 decembrie 2016 a adus o singură întrebare , care a foc semnul deschiderii ușii de cuvânt pentru el: ,,De ce după domnia de 1000 de ani, Satan mai este dezlegat? De ce Domnul Isus îl dezleagă?”. Așa am început să vorbesc cu el despre ceea ce scrie în Scriptură, de ceea ce va urma…dar și de ceea ce cuprinde Evanghelia- vestea bună . Cuvântul nu rămâne fără rod și în 3 ianuarie 2017 scumpul meu tată își predă viața în mâinile lui Isus Hristos, ne rugăm împreună pentru ca Domnul Isus să-i curețe viața de păcat în sângele vărsat la Golgota. Zi de har…e minunat să te rogi cu tatăl tău! Cerul a coborât lângă noi și ne-a invadat într-o bucurie imensă, cerul cânta și se bucura împreună cu noi pentru un suflet salvat ! Glorie Domnului!

Au urmat zile frumoase dar și zile triste. În duhul meu am fost înștiințată că va pleca la Domnul , nu știam când și  nu credeam că va fi atât de repede…Și el simțea asta. Ne-am strâns în brațe și am plâns…ce poți să spui, decât că va fi bine…Bine acolo, tristețe aici printre cei rămași.

25 ianuarie 2017– o zi de sfârșit aici , un început acolo… Era ora 4 dimineața, mă trezisem din somn, auzeam o voce: ,,Mă duc să mă întâlnesc cu mama.” Nu am înțeles atunci ce aud, la 4:20 sună telefonul. Am fugit repede acolo, era căzut pe jos în baie. L-am mângâiat pe frunte și i-am luat mâna în mâna mea…,,Sunt aici, tati…” M-a privit câteva secunde și …s-a isprăvit!

A rămas un dor imens, un gol ce nu poate fi umplut cu alte lucruri. Memoria clipelor petrecute împreună e tot ce rămâne. Aș fi vrut să fie mai multe, aș fi vrut să fi făcut mai multe…Bilanțul clipelor petrecute împreună va fi întotdeauna prea mic să acopere golul rămas. Dar am nădejdea că ne vom întâlni acolo, ne vom strânge în brațe din nou și nu vom mai plânge. Acolo nu există lacrimi, nici suspine…

,,El* va şterge orice lacrimă din ochii lor. Şi** moartea nu va mai fi. Nu va mai fi nici tânguire, nici ţipăt, nici durere, pentru că lucrurile dintâi au trecut.” -Apocalipsa 21:4

Nu mai pot vorbi cu el, pot doar să îmi aduc aminte de cuvintele rostite de el în minunatele zile petrecute împreună. Nu pot să-i mai ofer nimic, dar Dumnezeu i-a oferit viață veșnică. Distanța dintre noi e mare acum, nici unul nu putem ajunge unde este celălalt, dar știu că vom domni împreună cu El în domnia de 1000 de ani. Păcat că unii ,fără să cunoască Scriptura, se amestecă în lucruri crezând că mai pot face ceva pentru cel care a plecat dintre noi. Nu e așa…Scriptura confirmă…există un iad și un rai, un loc de chin, un loc în sânul lui Avraam…

  • ,,22 Cu vremea, săracul a murit şi a fost dus de îngeri în sânul lui Avraam. A murit şi bogatul şi l-au îngropat.
  • 23 Pe când era el în Locuinţa morţilor, în chinuri, şi-a ridicat ochii în sus, a văzut de departe pe Avraam şi pe Lazăr în sânul lui
  • 24 şi a strigat: ‘Părinte Avraame, fie-ţi milă de mine şi trimite pe Lazăr să-şi înmoaie vârful degetului în apă şi să-mi răcorească* limba, căci grozav sunt** chinuit în văpaia aceasta.’
  • 25 ‘Fiule’, i-a răspuns Avraam, ‘adu-ţi* aminte că, în viaţa ta, tu ţi-ai luat lucrurile bune, şi Lazăr şi-a luat pe cele rele; acum, aici, el este mângâiat, iar tu eşti chinuit.
  • 26 Pe lângă toate acestea, între noi şi între voi este o prăpastie mare, aşa ca cei ce ar vrea să treacă de aici la voi sau de acolo la noi să nu poată.’
  • 27 Bogatul a zis: ‘Rogu-te dar, părinte Avraame, să trimiţi pe Lazăr în casa tatălui meu,
  • 28 căci am cinci fraţi, şi să le adeverească aceste lucruri, ca să nu vină şi ei în acest loc de chin.’
  • 29 Avraam a răspuns: ‘Au* pe Moise şi pe proroci; să asculte de ei.’
  • 30 ‘Nu, părinte Avraame’, a zis el, ‘ci, dacă se va duce la ei cineva din morţi, se vor pocăi.’
  • 31 Şi Avraam i-a răspuns: ‘Dacă nu ascultă pe Moise şi pe proroci, nu vor crede nici chiar* dacă ar învia cineva din morţi.’”(Evanghelia după Luca 16:22-31)

Trist va fi că ne vom vedea unii pe alții, unii în chin , datorită neascultării de Evanghelie- ca Lazăr, alții neputând face nimic pentru ceilalți de acolo, din locuința morților, nici de pe pământ. Există o Evanghelie care trebuie citită, ascultată….nu se poate nimeni dezvinovății că nu a știut.

DSCN5193

TE RIDICI?

           Toți oamenii ajung să fie doborâți, dar viteza cu care se ridică e cea care contează.  Eșecul , dezamăgirea, trădarea, boala ne învață lucruri pe care nu le putem învăța altfel. Toate evenimentele neplăcute trebuie tratate ca pe un musafir care are voie să-ți dea vești neplăcute dar nu-l lași să se mute la tine.
Nu uita, nu toate loviturile sunt la fel. Analizează-ți eșecurile și cântărește-le în funcție de însemnătatea lor în schema de ansamblu a vieții.

De ce să te fixezi cu gândul doar pe un eșec și nu pe faptul că ți s-au întâmplat multe alte lucruri minunate în decursul vieții tale ?
Când așez experiența acumultată în urma problemelor, în contextul vieții trăite, orice lovitură își pierde puterea de a-mi submina încrederea în Dumnezeu și de a învăța ceea ce este important:
,,Cel neprihănit de șapte ori cade, și se ridică”- Proverbe 24:16

Cere un Duh nou

„Dar acum, am fost izbăviţi de Lege, şi suntem morţi faţă de Legea aceasta, care ne ţinea robi, ca să slujim lui Dumnezeu într-un duh nou, iar nu după vechea slovă“(Romani 7:6).

Acesta e un alt aspect important al vieţii şi lucrării spirituale. Un duh învechit nu-i poate inspira pe oameni. În cel mai bun caz, singurul lucru pe care-l va putea face este să transmită altora câte un gând. Dar chiar şi atunci, va fi neputincios în a stimula o cântărire serioasă a lucrurilor. Un duh învechit nu poate produce decât gânduri învechite. Dintr-un duh învechit nu va ţâşni niciodată şuvoiul de viaţă plină de dinamism.Tot ce izvorăşte dintr-un duh anchilozat (cuvinte, învăţături, maniere, gânduri sau înseşi crâmpeie de viaţă) va fi învechit, stătut şi tributar tradiţiei.

Poate că multe doctrine reuşesc să atingă mintea altor credincioşi, dar ele nu prind rădăcină în duh. În consecinţă, este imposibil să fie atins duhul altora, deoarece în spatele învăţăturii nu este duh. E posibil ca cel ce adăposteşte un duh învechit să aibă ceva cunoştinţe despre anumite adevăruri, dar acestea au devenit, între timp, doar nişte amintiri din trecut, simple gânduri frumoase despre ceea ce a fost cândva o realitate. Aceste adevăruri au fost transferate din duh în domeniul minţii. Sau poate că ele nu au fost decât idei pe care mintea sa le-a conceput şi, întrucât nu sunt confirmate în viaţă, ele nu transmit auditoriului pecetea unui duh proaspăt.

De atâtea ori întâlnim diverşi creştini care, de obicei, transmit câte un lucru nou primit de la Domnul. Când ne aflăm în prezenţa lor, avem impresia că aceştia tocmai au avut o nouă întâlnire cu Domnul, de la care au primit mesajul, fiind gata să ne aducă şi pe noi în prezenţa Sa. Asta se înţelege printr-un duh nou. Toate celelalte sunt lucruri vechi. Aceşti creştini par să fie mereu umpluţi cu o nouă tărie, înălţându-se pe culmi, ca vulturii, alergând cu vigoarea celor tineri. În loc să transmită minţii oamenilor o mană uscată, alterată şi mâncată de viermi, oamenii aceştia te invită să te înfrupţi din bucate proaspete, te îmbie să guşti peşte şi pâine coaptă pe jarul duhului.

Gândurile, oricât de profunde sau măiestre ar fi, nu vor putea mişca oamenii cum o poate face un duh proaspăt. În permanenţă trebuie să avem un duh proaspăt.

Cum vom putea să-i confruntăm pe oameni, dacă omul nostru dinăuntru nu va da impresia că a stat din nou în prezenţa Domnului, fiind iarăşi binecuvântat de Domnul? Absolut totul – fie viaţă, fie gânduri, fie experienţe –ce a fost redus la nivel de amintire din trecut este învechit, anchilozat. Clipă de clipă noi trebuie să primim totul din nou de la Domnul.

Este interzis a imita experienţele altora, fără ca noi înşine să fi trecut prin aceste experienţe. Dar la fel de zadarnic ar fi să copiem din relicvele propriilor noastre experienţe trecute. Astfel putem să ne dăm seama într-o anumită măsură de importanţa adevărului enunţat de Cristos la Ioan 6:57: „Eu trăiesc prin Tatăl“ (sau „datorită Tatălui“). Omul nostru dinăuntru va rămâne pururea proaspăt dacă mereu ne împrospătăm din viaţa Tatălui, făcând din ea însăşi viaţa noastră.

Un duh stătut nu produce nici o roadă, nu inspiră pe nimeni să umble după călăuzirea duhului şi nu câştigă nici o biruinţă pe câmpul de luptă. Un duh învechit nu poate sta faţă în faţă cu alţii pentru că nu a stat faţă în faţă cu Domnul. Pentru a avea parte de un duh ce este întotdeauna proaspăt şi nou, fiinţa noastră lăuntrică trebuie să fie mereu in legătură cu Dumnezeu, nu uitați asta!

imagini-frumoase

Valoarea Cuvântului…

Mă întreb ce valoare are Cuvântul lui Dumnezeu în inima fiecăruia? Știți care? Atât cât a reușit să adune. Acum nu vă gândiți că am scris că nu are valoare Cuvântul. Înțelegeți ce scriu…valoarea pentru tine, în inima ta….Dacă ai prețui mult acea valoare, ai aduna mult…pentru că așa aduni aur pe tine, pentru că-l prețuiești…și exemplele pot continua, dar nu aceasta vreau să fie esența. Poți să-ți sfătuiești prietenii cu cele mai bune filosofii, sfaturi, păreri, impresii…nu-i vei face decât să ocolească intrarea în destin.

Firescul nu are nimic în Cuvânt. Multe cuvinte sunt pompoase, altele laudă persoana în locul Făcătorului având ca substituit nevoia de încurarajare…și secerăm lauda făpturii….

Trist ! Nu acolo e puterea. Cuvântul e VIU…luați seama, ce semănați aceea veți secera!poze-peisaje-primavara-03

,,Cine crede că stă în picioare să ia seama să nu cadă” 1Corinteni 10:12

Satana a ieşit să te ispitească, să te prindă în cursă şi să te doboare. Una din minciunile lui preferate este că nu poti cădea.
El apelează la eu-l tău: “Eşti suficient de spiritual; eşti prea puternic să te împiedici. Oamenii slabi nu ar putea să facă fată, dar tu poți”.
Această minciună are menirea de a te face peste măsură de încrezător, de a te conduce spre “a te încrede în om … a te sprijini pe un muritor şi a-ți abate inima de la Domnul” (Ieremia 17:5). Este făcută să te facă să laşi garda mai jos şi să te facă vulnerabil la uneltirile lui.
Nu-l lăsa să te joace!
Fii înţelept: “mândria merge înaintea pieirii, şi trufia merge înainte căderii” (Proverbe 16:18). Trăieşte pe genunchi. Întăreşte-te cu Cuvântul lui Dumnezeu.

O altă minciună preferată a lui Satana este că nu poţi sta în picioare. Aceasta face apel la simţul fundamental al lipsei de merit, al fricii şi al imperfecţiunii. El şopteşte: “Uită-te la trecutul tău. În comparaţie cu ceilalţi oameni de treabă din biserică, tu nu eşti demn să te numeşti creştin. Renunţă”. Satana vrea să-ti abată privirea de la “Acela care poate să vă păzească de orice cădere, şi să vă facă să vă înfăţişaţi fără prihană şi plini de bucurie înaintea slavei Sale” (luda 24). El vrea să te concentrezi asupra laturilor tale negative, asupra prietenilor rebeli, asupra giganţilor credinţei care au căzut şi vrea să-ți spună că pentru că ei nu au reuşit, tu nu ai nici o şansă. El îți va reaminti lista de slăbiciuni pentru a te descuraja.
Nu-I băga în seamă. El “este mincinos şi tatăl minciunii” (loan 8:44). Faptul că îl crezi te face victima lui.

Refuză să laşi ca mândria sau imperfecţiunea să te înfrângă.

După ziua de 8 martie…

8 MARTIE

Machiajul se scurge, fusta mini, rochia sau bluza strâmtă purtate cu mare fast în această zi își pierd utilitatea. Pari lipsită de viață, azi, trebuie să te întorci la viața pe care încerci să o ascunzi în clipele rebele ,,de libertate” falsă. Plonjezi în viața reală, o viață care te  face să sângerezi, în care aparențele lăsate au anihilat sentimente și orice strategie pe termen lung.
In interiorul tău, se duce adevarata luptă a liniștii cu neliniștile.
Incerci să pui ordine în începuturi. Bucuria unei clipe în pofta unor firimituri de pâine și un pahar de alcool nu acoperă povestea de basm pe care ai vrea să o trăiești: fără îndoială, minciună și nesiguranță. Teritoriul inimii este atât de fragil. Oamenii nu-ți vor oferi niciodată strategii eficiente pentru liniștea și pacea pe care le dorești. Lumea te face să îți trăiești fericirile lăsând garda jos, devenind neatentă, aiurită, fără cumpătare.

Până într-o zi.

În acea zi , El te va învăța cum să te ,,îmbraci’’cu Slava Lui, te va mângâia așa cum ți-ai dorit, va face tot ceea ce ai visat  în teritoriul inimii atât de fragil. La început vei plânge, vei dori sa spui multe, vei dori ca El să spună multe, dar vei auzi doar o voce blândă : ,,ȘTIU”.

Schimbă strategia

Viața nu este făcută ca să fie imposibil de înțeles. Noi ar trebui să fim în stare să
recunoaștem amprentele lui Dumnezeu în viața noastră. Depinde deci de noi să
hotărâm dacă vom lucra împreuna cu El la ceea ce face El, atât în inima noastră cât și în lumea noastră.
Dumnezeu a promis să ne poarte de grijă, să ne păzească, să ne raspundă și să fie întotdeauna cu noi. Cum am putea atunci să spunem NU la ceea ce vrea El să se facă?
Greșeala noastră este că punem întrebarea gresit. Ne intrebăm: „Ce putem face?“ Acționăm cu gândirea firească și asta va aduce rezultate nepotrivite. Cred că orice creștin este invitat să privească la o Mare Nevoie prin ochii lui Dumnezeu și să întrebe: „Ce vrea Dumnezeu să se facă?“
Începe să schimbi strategia. Dimensiunea Nevoii va deveni dimensiunea Planului Său, iar Planul Lui știm că se împlinește…